Filmul e văzut ca un decupaj temporal de întâmplări și expresii, iar în momentul în care eroul – personaj de film este decupat și încorporat imaginii fixe care este colajul, el nu vine singur. Vine cu tot bagajul semantic al poveștii desfășurate în cele 90 de minute.
Condensarea instantă a sensurilor din povestea identică/inspirată/oglindă de viață care este fotografia de film este simultană revărsării de noi ramificații semantice în contact cu alte mituri înghețate ce se întâlnesc în compoziția unui colaj. Regizorul e diferit. Și el caută întotdeauna ceea ce filmul trebuia să spună atunci și nu o spunea niciodată.
Când gangsterii reali din portul din Constanța (în care Ion B a fost docher) omorau pentru alimente, eroii filmelor comuniste plângeau după planul cincinal. Când femeile tinere își puneau viața în pericol avortând prin subsoluri de bloc, eroinele patriei hoinăreau ștrengărește, la braț cu Dan Spătaru.
În tragedie, corul îngheață timpul și permite publicului să privească lumea adevărată, așa cum doar zeii o văd. Atot-temporală, e o imagine în care toate lucrurile ce s-au întâmplat și tot ceea ce e scris să se îmtâmple coexistă. În colaje, povestea fiecărui personaj sau aura sa mitologică folosesc pentru a pune în scenă noi secvențe, dintr-o lume pe care filmul o ascundea. O fină corectură dionisiacă a artei pusă în slujba digestiei (filmul commercial propagandist), în urma căreia banalul e trezit, scormonit, speriat de fiorii apropierii unei alte arte, mai apropiată vieții. Iar ceea ce amintea o tragedie, în absența timpului și de la cota demiurgică a creatorului, devine o inteligentă duioșie plină de umor.
(Cristian Cojanu, curator)
