Jocul de-a arta, plasticul şi banii
Scriu despre Jeff Koons în urma primei expoziţii pe care acesta o are în Elveţia la Fondation Beyler din Basel.
Am ajuns acolo în timpul marelui circ anual al galeriilor – Art Basel. Într-un mod foarte elocvent şi Jeff Koons şi-a deschis expoziţia în aşa fel încît să prindă tîrgul în plin avînt. Ce înseamnă Jeff Koons pentru arta contemporană? El este cel care a pus pe tapetul artei noul material industrial – plasticul. El e cel care a tras şi consecinţele ultime ale plasticului. Astfel: artistul se transformă din artifex într-o corporaţie inteligentă, nu mai face nimic direct cu mîinile. O echipă impersonală face totul, nu se mai referă la sine ci la istoria artei, mimează pe faţă toate strategiile “sfinte” ale artei, face obiecte mari şi spectaculoase care sunt icoanele laic-contemporane ce învîrt milioane de euro. Totul se mişcă în zona glumei inteligente. Nimic intens, totul e inteligenţă de suprafaţă şi spectacol. Ca exemplu, iată o lucrare “Hanging Heart” ce e de fapt un mărţişor uriaş făcut din oţel. Rapelul cultural nu e însă Mărţişorul ci icoanele catolice cu Iisus şi Fecioara Maria şi inimile lor în flăcări. Care e ironia diabolică din această lucrare? Pe scurt, inima e enormă, e aurie, face milioane, e impersonală şi n-are pic de greşeală în execuţie. „ Diavolul vine înfăşurat în slavă”. Apropos de perfecţiunea execuţiei: aţi observat că în ultimul timp obiectele hand-made dispar din jurul nostru? Toate sunt trecute printr-un proces industrial şi au puritatea unei idei. Ce ne-a mai rămas nouă? În mod sigur doar imperfecţiunea. Perfecţiunea s-a mutat în China şi în artă şi-a adjudecat-o Jeff Koons.
