Recunosc ca am o problemă din ce în ce mai mare cu expoziţiile de grup. Nu le găsesc întemeierea. Sunt , de cele mai multe ori, o dovadă de superficialitate culturală sau un exerciţiu de vanitate din partea curatorului. În cazul unor fenomene moderniste care au un anumit tip de coerenţă, ba chiar şi un manifest iniţial, să zicem că s-ar justifica o expoziţie de grup. Şi atunci, în momentul în care intri în detalii, vei observa cît de decisive sunt diferenţele între actorii unui singur curent. Spre exemplu Max Ernst şi Magritte sunt amîndoi „suprarealişti” însă cele două lumi doar se intersectează în cîteva aspecte care contează doar pentru nişte elevi care au de bifat o oră de clasa a XII-a la Istoria Artei. Cînd nu e superficialitate culturală sau vanitate intelectuală, o expoziţie de grup e de cele mai multe ori un exerciţiu comercial de manipulare. Am văzut lucrul ăsta în expoziţia „Artistul şi Puterea” de la Biblioteca Naţională. Acolo o binecunoscută casă de licitaţii a aglomerat cît mai multe lucrări pe ideea leninistă – „cantitatea este în sine o calitate”. Trist. Cum stau lucrurile în cazul expoziţiei „Mitul naţional. Contribuţia artelor la definirea identităţii româneşti 1830-1930” de la MNAR? Nu e vorba aici de vreun interes comercial. Expoziţia încearcă să „identifice în operele artiştilor cîteva dintre temele dominante ale mitologiei istoriei româneşti: latinitatea, unitatea teritorială, lupta pentru independenţă etc.” Îmi pare rău că trebuie s-o spun pe scurt: şi comuniştii ar fi aprobat această expoziţie. Poate textul domnului Boia n-ar fi făcut parte din catalog însă selecţia şi demersul este în aceeaşi logică: Cîntarea României. MNAR-ul ar servi mai bine Rrrromânia dacă ar face o expoziţie exhaustivă Ţuculescu sau Tonitza sau Brauner. E prea multă muncă? Sunteţi plătiţi cu un salariu mizerabil? Gasiţi-vă o altă slujbă cinstită! Dacă totuși insistaţi să faceţi expoziţii de grup vă ofer eu nişte sugestii ceva mai imaginative: „ Bărbaţi fără armură – o istorie a nudului masculin în arta românească” sau „Animale fără companie: salbăticiunile în arta românească” sau „Mobilier de pus pe foc: şezlongul în arta românească” şi mă opresc aici pentru că … încep să fiu buruienos.
– articol 24FUN
