Roxana Briban

Pe vremea când eram studentă, de fiecare dată alegeam la Operă balconul. Sunetele se strâng acolo, într-un punct fix de pe bolta aia, ca mai apoi să se rasfrângă asupra acelora care au inspiraţia să privească în sus. Ar trebui să spun că sunt nejustificat de exigentă când vine vorba de cantareţii de operă. Nu mă refer la acea exigenţă critică, ci la una extrem de subiectivă. Adică, acea libertate de a alege, fără a mă justifica, o voce care îmi place, care vibrează acolo unde ştiu eu că trebuie sa vibreze, în cupola aceea, de-acum imaginară, de la balconul meu, la fel de imaginar de-acum. Şi cum altfel, fiind vorba de vocea umană, am putea fi, decat subiectivi.
Cred că fiecare dintre noi are un astfel de scenariu intim pe care aplicându-l, conştient sau inconştient, poate spune „îmi place” sau „nu îmi place”. Ei bine, mie îmi place Roxana Briban. Mi-a plăcut de la prima ascultare. Îi iubesc vocea, acutele in pianissimo. Dincolo de subiectivismele mele, vreau să cred că nimic nu mai contează. Poate doar faptul ca ea nu mai este printre noi, să îi pot spune asta încă o dată.

Roxana Briban – Bellini – Norma – Casta Diva by 1001arte

Sursa: www.roxanabriban.com

Share

Post Author: Alina Bodocan

"Uite, Alinuți, ce nori! Seamănă cu cei de la Vama Veche..." (Yanis-fiul)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *