Pălmuirea sonoră a copiilor era în societățile feudale nu doar o metodă educativă – punitivă ci și una din cele mai bizare tehnici de păstrare a memoriei collective. La înscăunarea unui conducător erau aduse în primele rânduri cele mai fragede vlăstare ale comunității și pocniți corespunzător peste obraji pentru a li se întipări în minte importanța istorică a momentului.*
Tara a fost profesor de istorie. A povestit despre un Vlad Țepeș al cronicarilor unor elevi ce știau despre un vampir Dracula al Hollywoodului. A simțit poate neîncrederea din ochii lor când încerca să descrie, cu mijloacele izvoarelor istorice, diferențe și asemănări, a înțeles strania inadecvare a unui mit reciclat. Căci pe Dracula vampirul românii și l-au asumat doar pe jumătate, într-un act de mimetism oportunist. Încă vorbim nenatural despre el după atâția ani, ca despre un corp strain, introdus turistic în mitologia românească. În general, românii și-au asumat destul de puțin din istoria proprie așa că brandul turistic e văzut ca o potențială blasfemie a unei figuri istorice considerate icoană a dreptății și patriotismului autohton. Cruzimea și sadismul, desi documentate istoric, sunt de obicei scuzate ca făcând parte din moda timpurilor.
Pe marginea acestei relații nepotrivite cu un mit pe care neamul ba și-l revendică orgolios când apare o nouă superproducție americană, ba îl repudiază ofensat în cheia galeriei de portrete eroice ce constituie istoria națională, glosează sardonic lucrările lui Tara von Neudorf. Dacă vampirul galant are partea lui fascinantă și exotică, falsificarea istoriei nu e deloc o temă exotică pentru români. Sisteme totalitare au manipulat orwellian o memorie colectivă relativizată, ei și-au văzut manualele școlare rescrise de câte ori interesele naționale ale momentului o cereau.
Tara nu e un observator distant, obiectiv. Cinismul lui nu e marcă a distanței, cât a nevoii de detașare. Credința necondiționată în superioritatea neamului, a rasei, a religiei e o orbire periculoasă. În același timp, să consideri că mintea umană se va elibera de orice iluzii în fața vreunei evidențe sau demonstrații matematice produce oarecum aceleași efecte. Nu doar în întuneric lucrurile nu se disting, orbirea poate fi cauzată în aceeași măsură de prea multă lumină. În mijlocul adevărurilor raționaliste sau mistice, arta lui Tara se refugiază în viziune. Pură, diavolească sau angelică precum inspirația romantismului german și, mai ales, total neaderentă la vreun suport ideologic.
(Cristian Cojanu, curator)
*cf. G.Duby – „Préface à l’Histoire de la vie privée”
https://www.facebook.com/events/1920328631534796
Share
