DESPRE EFECTUL DĂUNĂTOR AL FUMATULUI (Daniil Harms)

Trebuie să te laşi de fumat, ca să te poţi lăuda cu puterea de voinţă.
Cât de plăcut este, după ce nu fumezi timp de-o săptămână de zile, şi ţi-ai câştigat încrederea în tine însuţi, cum că eşti în stare să te abţii de la fumat, să-ţi faci apariţia în societatea Lipavski, Oleinikov şi Zaboloţki, obligându-i să facă ei singuri observaţia că toată seara n-ai fumat. Iar la întrebarea lor: de ce nu fumezi? – să răspunzi, ascunzând în tine teribila mândrie: m-am lăsat de fumat.

Un om mare nu trebuie să fumeze.

Este bine şi practic, pentru a te izbăvi de viciul fumatului, să-ţi cultivi viciul lăudăroşeniei.

Beţivăneala, lăcomia şi lăudăroşenia sunt păcate mai mici decât fumatul.

Bărbatul fumător nu se ridică niciodată la înălţimea poziţiei sale, pe când femeia fumătoare este capabilă de absolut orice. De aceea, tovarăşi, să ne lăsăm de fumat!

(Din volumul Daniil Harms – Mi se Spune Capucin, Polirom, 2008)ionb22

Foto: Colaj de Ion Bârlădeanu.

Post Author: 1001arte