Un secol de acțiune conjugată a savanților, artiștilor și politicienilor occidental a reușit să facă din dezvrăjirea lumii o ocupație de seamă pentru orice minte luminată. Alegerile pe care le facem devin radical diferite de cele ale parinților noștri, destinele devin unice ca roade ale hazardului. Devenirea și condiția umană sunt măcinate de relativitate și lipsa de relevanță. În fotografiile lui, Radu Coman pare înclinat să vrăjeasca la loc o lume ce și-a renegat miturile, interogând uneori cald, alteori în forță, condițiile de posibilitate ale libertății umane. Fără să își asume o abordare chirurgicală cât mai degrabă una anestezic terapeutică reușește să surprindă lumină unde erau doar șiruri de fotoni ca veritabile tenebre teoretice și să confere familiaritate unor locuri îndepărtate. Empatia cu care încarcă ceea ce invățații au redus conceptual la operatori deontici (necesar, permis, posibil, interzis) mută imaginile din sfera irepetabilului fotografic în cea a unui la fel de posibil suflet colectiv. Ca pe niște vise pe care întreaga umanitate le-ar visa simultan. Noapte de noapte.
ShareRelated Posts
11FEB.
Solzi, Pene și alte Meditații – Noul Bestiar
Imaginați-vă că, odată cu fumul cald ce se ridică din coșurile caselor, nu doar căldura, ci și esența locatarilor se condensează...
11FEB.
Spune DA!DA lecturii la CREART! 🎭📖
Spune DA!DA lecturii la CREART! 🎭📖 Pe 15 februarie, dăm paginile cărților la o parte și lăsăm poveștile să iasă în...
08SEPT.
Parteneriat Pictură Murală (Ornamentele Pierdute ale Bucureștiului)
Avem plăcerea de a vă invita să va alăturati nouă într-un parteneriat unic șiremarcabil, ce urmează să redefinească...
10MAI
59 Rivoli Paris la TNB
Colectivul de artiști 59 Rivoli invită publicul bucureștean la o întâlnire cu arta contemporană produsă în 2024 în...
04IUN.
ArtaSunt.Eu
Vernisaj Artasunt.Eu. Expoziție de grup și prezentare Artist Editions. Photo afis: colaj Benterez inspirat de fotografia lui Vlad...


