Un secol de acțiune conjugată a savanților, artiștilor și politicienilor occidental a reușit să facă din dezvrăjirea lumii o ocupație de seamă pentru orice minte luminată. Alegerile pe care le facem devin radical diferite de cele ale parinților noștri, destinele devin unice ca roade ale hazardului. Devenirea și condiția umană sunt măcinate de relativitate și lipsa de relevanță. În fotografiile lui, Radu Coman pare înclinat să vrăjeasca la loc o lume ce și-a renegat miturile, interogând uneori cald, alteori în forță, condițiile de posibilitate ale libertății umane. Fără să își asume o abordare chirurgicală cât mai degrabă una anestezic terapeutică reușește să surprindă lumină unde erau doar șiruri de fotoni ca veritabile tenebre teoretice și să confere familiaritate unor locuri îndepărtate. Empatia cu care încarcă ceea ce invățații au redus conceptual la operatori deontici (necesar, permis, posibil, interzis) mută imaginile din sfera irepetabilului fotografic în cea a unui la fel de posibil suflet colectiv. Ca pe niște vise pe care întreaga umanitate le-ar visa simultan. Noapte de noapte.
