Du Levande / Voi, cei vii (2007) e cel mai recent film al lui Roy Andersson şi, pot să vă asigur, acest suedez ciudat şi genial face lucruri cu totul deosebite faţă de… faţă de orice altceva. Munca în domeniul publicităţii, domeniu în care Andersson activează de decenii, respiră prin toţi porii ecranului. În palmaresul său de regizor se află peste 400 (!) de reclame şi doar patru lung-metraje artistice. Inteligenţa cu care el decupează subiecţii şi scenele e rară. La fel ca Jacques Tati, Andersson tratează despre o societate dezumaniza(n)tă, de plastic, populată de oameni-automate care nu (mai) ştiu ce să facă cu ei înşişi. Spre deosebire de francez, Andersson nu pare a iubi defel omul, pe care-l tratează cu o circumspectă răceală. Caracterele pe care le creează, foarte bine individualizate – ca tipologie – în schematismul lor, sunt memorabile, e drept, şi prin ele însele; dar pândeşte pericolul de-a te mulţumi cu comicul grotesc, cu caricaturalul ce atrage privirea prin ţipător şi facil, şi de-a nu observa mecanismele, resorturile care-i împing pe oameni de colo-colo pe canavaua dezolantului cotidian. Personajele acţionează mecanic, ca nişte marionete, dezvăluind artificialul convenţiei sociale, fie prin implicarea complice a spectatorului (de pildă, privirea fixă îndreptată spre cameră), fie prin eliminarea intenţionată a oricăror nuanţe, practică specifică literaturii absurdului. O tragi-comedie demenţială şi un categoric must see.
