Festivalul Comedy Cluj 2010 (2)

Din fericire, anul acesta vremea ţine cu noi la Cluj în perioada festivalului şi, ca să cităm un maestru din trecutul glorios al comediei româneşti, petrecerea continuă!

În Les Barons [Belgia, 2008] e vorba despre trei tineri locuitori ai Bruxellesului, specialişti în arta de-a pierde vremea cu un minim de efort – întru o veşnică adolescenţă. Şi apoi despre ciocnirea dură cu realitatea. Şi apoi despre ciocnirea dură dintre ei. Comedie, da, însă presărată cu suficiente momente dramatice pentru a crea un film echilibrat. Acum a fost rândul lui Robert de Niro să-mi apară întruchipat de persoana unui actor secund, şi încă de unul belgian… Am preluat şi un banc din film: „Ştiţi cum îl cheamă pe pescăruşul din „Pescăruşul” lui Cehov?” „Nu.” „Steven!” (pentru efect garantat şi o înţelegere rapidă, se va spune în engleză…)

Despre bijuteria Ultimele zile ale Emmei Blank [Olanda, 2009], regizată de genialul Alex van Warmerdam, am scris deja undeva, cândva. Adaug doar că se situează clar în vârful topului personal din toate timpurilor al comediilor negre – şi nu numai.

În sfârşit, am văzut şi The General [SUA, 1926], cu şi în regia lui Buster Keaton, despre care acesta a declarat în mai multe rânduri că ar fi filmul său preferat. Ce să vă spun – o comedie clasică, unul dintre cele mai importante filme mute, a definitely must see. Chiar nu e de povestit, ci de văzut, de preferinţă, pe un mare ecran. Partea bună cu filmele mute, am observat, e că sala se umple cu pasionaţi ai genului sau, în orice caz, cu lume descuiată la minte, care ştie, în parte, la ce să se aştepte. Astfel, reacţiile sunt mult mai calde, zgomotele deranjante mai puţine şi atmosfera oarecum mai intimă. Filmul a rulat însoţit de un acompaniament live la pian, primind astfel o coloană sonoră care a sunat extrem, extrem de bine, în ciuda unei alăturări de teme şi motive cel puţin deconcertante: printre altele, Astrud Gilberto, Dave Brubek, Porcupine Tree şi Radiohead! Plus Richard Clayderman… Dacă la finalul precedentului film cu Keaton un spectator ne fura finalul căzând cu scaunul, aici unul dintre privitori a căzut de pe scaun. Tot pe final. Ştiu că pare incredibil, dar există martori! Deja mă gândesc cu îngrijorare la proiecţia de vineri a scurt-metrajelor cu acest minunat actor – al cărui nume poate ar trebui să mă feresc să-l mai invoc, de teamă să nu atrag şi asupra mea blestemul căzăturilor.

Barometrul publicului până pe 12 octombrie:

  1. Piraţii radioului/The Boat That Rocked 4.65
  2. Hipsters 4.52
  3. Iepurele fără urechi/Keinohrhasse 4.41
  4. Balcancan 4.35
  5. O noapte de neuitat/That one night 4.31
  6. Cealaltă America 2/Valami Amerika 2 4.3
  7. Mad Money 4.28
  8. Servicii externe/Outsourced 4.19
  9. Kebab Connection 4.17
  10. Decalaj orar/Decalage horaire 4.17
Share

Post Author: alex moldovan

Chestionat de către aşa-zişi jurnalişti culturali cu privire la lipsa de consideraţie de care aş da dovadă la adresa limbii mele materne, manifestată, chipurile, în părerile proaste exprimate în mod repetat cu trimitere la literatura scrisă de către conaţionalii mei, am răspuns că nici pomeneală de aşa ceva şi că, dimpotrivă, prin chiar natura profesiei mele, am citit de-a lungul timpului câteva traduceri cu adevărat remarcabile din diverse limbi străine în propria mea limbă. Acesta, am adăugat eu pentru reprezentanţii presei, e fără îndoială un semn încurajator, exprimându-mi, în acelaşi timp speranţa, chiar dacă plină de îndoială, că literatura noastră nu va întârzia să producă, la un moment dat, opere care să se ridice, măcar în parte, la nivelul impus de respectivele traduceri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *