Acesta e locul unde găsiţi lucruri şi oameni care ne plac, din cele pe puţin o mie şi una de arte ale lumii. Nu istorii complete, nici pasaje din lexicoane – pentru acestea există motoarele de căutare sau mai clasicele biblioteci, şcoli şi alte instituţii de binefacere ale societăţii.
Existenţa lină şi sănătoasă (a se citi plictisitoare şi aseptică) a familiei unui industriaş francez e perturbată sistematic de către Monsierur Hulot, individ boem şi fără căpătâi, care joacă rolul de ghid în vechea lume pe cale de dispariţie – în Parisul vesel. Hulot e agentul dezordinii. Pe unde trece, lucrurile îşi întrerup temporar cursul „firesc” şi o iau razna. Regizorul Jacques Tati e un teribil manipulator şi nu se sfieşte să folosească cele mai groase tuşe sau accente caricaturale pentru a-şi atinge scopul: demascarea intruzivei tehnologii. Alăturările şi succesiunile de imagini care ne dezvăluie un oraş idilic, cu oameni „buni”, de treabă, opus unui labirint de străzi şi roboţi, nu-ţi prea lasă de ales, în primă instanţă, cu privire la tabără în care-ţi doreşti să te afli. Ideologic vorbind, dreapta va găsi la el nostalgia vremurilor apuse, când lucrurile erau îngheţate într-o matrice bine definită, în timp ce stânga va jubila pe marginea simpatiei neascunse arătate faţă de nevoiaşi, de sărmani. Lipsesc râsetele din off care să-ţi indice momentele în care trebuie să te amuzi.
