1001 arte: Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu

Îmi face o deosebită plăcere să anunţ lansarea pe marile ecrane a filmului lui Andrei Ujică Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu. L-am văzut la TIFF 2010 şi, după cum spuneam în cronica din luna iunie, Autobiografia e construită pe baza a mii de ore de filmări – multe inedite – cu cei care au condus atâta amar de vreme România şi alege soluţia deloc facilă a absenţei oricărui comentariu. Lăsând în seama noastră sarcina, de multe ori ingrată, de a ghici numele personajelor „secundare” care apar în diferite ipostaze şi îngreunând prin asta accesul celor mai tineri la o istorie pe care ei au cunoscut-o doar într-o manieră indirectă. Dar aceste amănunte sunt nesemnificative la nivel general. Nu cred că Andrei Ujică şi-a propus să producă o radiografie exhaustivă a regimului Ceauşescu. Adesea, ceea ce vedem sunt nişte omuleţi caraghioşi, surprinşi în întreg ridicolul lor, deopotrivă în situaţii oficiale şi casnice. Cineva chiar vedea în asta o contradicţie: imaginile cu cuplul înotând sau jucând volei sunt de un comic grotesc – o „autobiografie” ar fi trebuit aşadar să le lase la o parte şi să se concentreze asupra aspectelor mai flatante. Păi dacă am şti când suntem penibili, n-am mai fi penibili, nu? Sunt convins că cei doi se considerau grozavi şi admirabili în posturile incriminate. Sau în ipostaza de martiri ai loviturii de stat. Aşa cum tot unei prezumtive ignoranţe îi poate fi atribuită şi secvenţa cea mai gustată de public în care, în timpul unei vizite externe, în fundal se poate citi scris cu litere de-o şchioapă: Deep Throat (aluzie, desigur, la scandalul Watergate). În fine, cred că e teribil de interesant de studiat modul de poziţionare al generaţiilor succesive de privitori faţă de evenimentele cuprinse în film. Momentul apariţiei lui e, de asemenea, foarte nimerit: la suficientă distanţă de la evenimentele din decembrie ’89 pentru a nu mai declanşa retorici exagerat de patetice şi înainte, totuşi, ca interesul pentru această perioadă a istoriei recente să se consume. Ironia ultimă provine din imaginea panoramică pe care am avut-o asupra sălii cinematografului Republica de la nivelul ultimelor rânduri: părea un congres benign, cu oameni relaxaţi şi prietenoşi care priveau la desfăşurarea unui alt congres, îngrozitor de urât, înfăţişat pe ecran…

P.S.: Mi-am amintit că, la un moment dat, în timp ce iubitul conducător citeşte un comunicat de mare importanţă pentru ţară, pe un raft din spatele acestuia se iţeşte un cotor de carte cunoscut şi foarte drag mie: Selma Lagerlof, Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia. Lecturi serioase, nu glumă!

şi

sau

1001 arte:  Acesta e locul unde găsiţi lucruri şi oameni care ne plac, din cele pe puţin o mie şi una de arte ale lumii. Nu istorii complete, nici pasaje din lexicoane – pentru acestea există motoarele de căutare sau mai clasicele biblioteci, şcoli şi alte instituţii de binefacere ale societăţii.

Share

Post Author: alex moldovan

Chestionat de către aşa-zişi jurnalişti culturali cu privire la lipsa de consideraţie de care aş da dovadă la adresa limbii mele materne, manifestată, chipurile, în părerile proaste exprimate în mod repetat cu trimitere la literatura scrisă de către conaţionalii mei, am răspuns că nici pomeneală de aşa ceva şi că, dimpotrivă, prin chiar natura profesiei mele, am citit de-a lungul timpului câteva traduceri cu adevărat remarcabile din diverse limbi străine în propria mea limbă. Acesta, am adăugat eu pentru reprezentanţii presei, e fără îndoială un semn încurajator, exprimându-mi, în acelaşi timp speranţa, chiar dacă plină de îndoială, că literatura noastră nu va întârzia să producă, la un moment dat, opere care să se ridice, măcar în parte, la nivelul impus de respectivele traduceri.

One thought on “1001 arte: Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *