Carmen-Francesca Banciu. Interviu realizat de Iulia Dondorici. Partea a-II-a

Partea I, aici.

Născută în 1955 în Lipova, Carmen-Francesca Banciu şi-a făcut studiile în Bucureşti şi a debutat în 1984 cu volumul de proză Manual de întrebări. Anul 1985 îi aducea prestigiosul premiu pentru proză scurtă al oraşului Arnsberg (Germania), pentru proza Das strahlende Ghetto, ca şi interdicţia de publicare în România comunistă. În 1991 s-a stabilit la Berlin, din 1998 îşi scrie cărţile exclusiv în limba germană. În 2007 i-a apărut la Rotbuch Verlag Das Lied der traurigen Mutter (Cîntecul mamei triste), care continuă ciclul de romane Vaterflucht (1998) şi Ein Land voller Helden (2000). În limba română a apărut, în 1999, romanul ”O zi fără preşedinte” (Editura Fundaţiei Culturale Române).

foto: Marijuana Gheorghiu

Călătoreşti foarte mult, ai multe invitaţii de a face lecturi, deci intri foarte des în contact cu publicul cititor, inclusiv al cărţilor tale. Cum este publicul german tânăr?

Publicul german tânăr este foarte interesat de Europa de Est, dar nu numai: este un interes care provine din faptul că nu au trecut prin această experienţă a perioadei comuniste. După intrarea în Uniunea Europeană, interesul pentru Romania a devenit mai mare, căci majoritatea cititorilor s-au văzut confruntaţi cu o ţară despre care nu ştiau nimic (de multe ori, la lecturi, sunt întrebată dacă limba română seamănă cu rusa).

Aici sunt percepută ca o scriitoare de limbă germană, dar introdusă la o rubrică specială, căci există această referire permanentă la originea ta. Uneori, când accentul e pus prea puternic pe acest aspect, ai senzatia că se aşteaptă de la tine să reprezinţi ţara de origine. Chiar şi editorii tăi accentuază faptul că vii din România. Dar cazul meu sau al unui scriitor precum Cătălin Dorian Florescu este altul decât al scriitorilor care trăiesc în ţara lor de origine. Nu este complet dacă se vorbeşte despre noi numai ca autori germani, sau numai ca autori români, pentru că nu mai suntem nici una nici alta în sensul strict. Este o întrebare la care nu există încă un răspuns clar. Eu însă am un răspuns, pentru mine.

Care?

Eu sunt scriitoare. Etichetele de scriitor român sau german sunt în cazul nostru reducţioniste, limitate. Eu scriu în germană, dar mă preocupă în continuare, chiar dacă nu în exclusivitate, temele româneşti – nu vreau să renunţ la ele, la ceea ce am adus cu mine venind la Berlin. Nu ştiu cum voi evolua în următorii ani ca scriitoare, dar această componentă românească va rămâne o constantă a scrisului meu.

În ultimii ani, s-au folosit diferite concepte pentru literatura noastră, precum cel de literatură transnaţională, de pildă, totuşi categoriile naţionale sunt încă foarte dominante la ora actuală. Am observat că tema aceasta este mult mai acută în Europa decât în Statele Unite, de pildă. Cetăţenii americani de orice provenienţă se consideră americani, calitatea aceasta nu le este contestată şi ca atare şi scriitorii sunt pur şi simplu consideraţi scriitori americani şi integraţi în tradiţia americană.

Pe de altă parte, originea presupune – inclusiv în cazul meu – o anumită tematică şi un anumit mod de a scrie; un scriitor care a trecut printr-o dictatură scrie altfel despre iubire decât un scriitor care nu a trecut prin această experienţă. Îţi dau un exemplu. Pe mine mă uimeşte, de pildă, că mie mi se face dor de casă – dor de prietenii din România şi de locurile copilăriei – când aud, aici, ruseşte. Este o chestie ciudată, un fel de deturnare pornind de la faptul că Rusia, politic, a avut o influentă fatală asupra României, a marcat dureros viata câtorva generatii, chiar  şi a generaţiei mele; fiind născută în 55 – în vremea aceea aveam ruşii în ţară – rusa mi-a marcat perioada pe care am trăit-o în ţară şi probabil că dorul de România; chiar şi mai târziu, experienţa cu Securitatea, o pun automat în relaţie cu sistemul sovietic, cu sistemul comunist provenind din Rusia; într-un mod foarte întortocheat ajung la dorul de România, la o durere provenind dintr-o rană care s-a cicatrizat, dar nu s-a vindecat complet. În felul acesta, paradoxal, limba rusă declanşează în mine amintiri care ţin de România. Un scriitor care vine din Vest va avea o cu totul altă poveste, nu nepărat mai puţin dramatică, dar un alt fel de experienţă.

Cum apare literatura română contemporană văzută de la Berlin? Citeşti literatura română apărută după 1989?

Trebuie să recunosc că nu reuşesc să fiu la curent cu tot ce apare în România, şi pentru că apar foarte multe lucuri peste tot şi încerc să-mi fac o imagine de ansamblu cu tot ceea ce se întâmplă în lumea literară, şi nu numai acolo. Dar, din păcate, nu-mi ajunge timpul. În momentul acesta îl citesc pe Filip Florian şi mi se pare un autor foarte interesant, lectura îmi face foarte mare plăcere. În afara firului narativ care există în carte, Florian este foarte preocupat – conştient sau nu – de forma literară. De altfel, îl voi modera la Festivalul Internaţional de literatură, care va alea loc la Berlin în septembrie anul acesta.

Ce experienţă de lectură deosebită ai avut în ultimul timp? O carte citită care te-a impresionat în mod special?

Fac parte din categoria cititorilor care citesc încet şi recitesc foarte mult. O experienţă de lectură extraordinară a fost Middlesex a lui Jeffrey Eugenides, o carte cu adevărat mare, un roman care are mai multe planuri temporale şi umane şi se ocupă de probleme actuale. Povestitorul este hermafrodit si trebuie să hotărască dacă vrea să devină bărbat sau femeie. Tema dreptului de a-ţi alege nu numai tipul de sexualitate ci, până la urmă, şi sexul biologic preocupă societatea la ora actuala, fără a mai avea statutul de tabu. În romanul lui, Eugenides reuşeşte să dea ideii o dimensiune profundă, nu o tratează ca pe o temă de senzaţie, este o temă pentru care s-a documentat în amănunţime si s-a transpus în pielea acelui personaj, astfel încât îl face credibil cititorului. Dar mai are şi alte teme, tema exilului şi a emigraţiei, a genocidului armenilor din Turcia, el găseşte o limbă adecvată pentru aceste teme importante pentru lumea actuală.

Te preocupă în general experienţa sau perspectiva feminină în scrisul tău?

Este într-adevăr o problemă care mă preocupă intens; şi aici nu este vorba de ”literatura feminină”. Secole de-a rândul, temele care ţin de feminitate au fost ignorate sau minimalizate şi cred că acum este o perioadă în care le recuperăm. Îţi dau un exemplu: acum douăzeci de ani, am publicat în Germania un volum, Filuteks Handbuch der Fragen, în care unul dintre personaje, Marilisa, scria în jurnalul ei ceva despre menstruaţie; critica literară germană laudă cartea în sine, dar, referitor la acest pasaj, dă de înţeles că ar fi lipsit de gust să scrii despre o astfel de temă. Acum, după ce am scris Cântecul mamei triste, am avut o lectură la Paderborn, într-o librărie, unde am încheiat cu pasajul în care Maria-Maria dă naştere primului ei copil, un moment foarte dramatic în carte. Atunci un bărbat din public s-a ridicat şi mi-a multumit, spunând că niciodată până atunci nu a avut ocazia să-şi dea seama prin ce trece o femeie în momentul naşterii unui copil. Prin urmare, devine de la sine-înţeles să scriem şi despre astfel de momente. Nu privirea femeii este ceea ce vreau eu, ci efectiv să arăt că există aceste momente specifice femeii, care sunt la fel de valabile şi valoroase ca şi experienţele masculine. Până acum, ca femei, ne-am jenat să scriem despre ele, sau, dacă am scris, nu au fost acceptate. Acum, lucrurile acestea se schimbă. La Timişoara am avut o lectură, unde s-a spus despre mine că reprezint literatura feminină. Nu reprezint literatura feminină, dar temele ce ţin de feminitate îşi au locul în literatură şi eu nu vreau în nici un caz să le exclud.

Ce modele feminine ai în viaţă şi în literatură?

Din cauza modelelor pe care am fost obişnuiţi să le luăm şi cu care ne-am dezvoltat şi autoeducat, şi care au au fost cel mai adesea masculine, s-a creat senzaţia că ar exista puţine modele feminine demne de a fi urmate. Însă, dacă ne uităm la istoria literaturii, a artelor, sociologiei, medicinei, etc. observăm că se descoperă încet-încet modele feminine trecute cu bună ştiinţă, uneori, secole de-a rândul sub tăcere. Modele care sunt cel puţin la fel de importante, dar care în timp au fost uitate, pierdute. Chiar şi o scriitoare ca Virginia Woolf, care în ultimele decenii ale secolului trecut a avut mult succes, se află la ora actuală oarecum într-un con de umbră. Dacă citim romanele ei, vedem că ea este o mare inovatoare a romanului, şi cu toate acestea Joyce este amintit în permanenţă la acest capitol, în timp ce ea este de multe ori trecuă sub tăcere, ceea ce este o mare nedreptate: cine o citeşte pe Woolf poate confirma că, alături de Joyce, este o inovatoare a romanului.

Întâmplarea face ca, în realitate, în familia mea, biografiile feminine să fie foarte spectaculoase, în mod special cea a străbunicii mele. Femeile din familia mea, cu excepţia mamei, au fost toate în situaţia de-a trăi şi de a-şi creşte copiii singure. Mă preocupă biografiile femeilor puternice, mie însemi, în situaţii limită, mi-a plăcut să citesc biografii ale unor femei puternice. De pildă, George Sand – ca persoană şi scriitoare m-a preocupat încă din vremea adolescenţei, nu numai ca aspirantă la literatură, dar sub anumite aspecte şi ca model de viaţă.

Departe de mine gândul de a face parte din categoria scriitoarelor care se axează intenţionat şi exclusiv pe femei. La fel cum nu sunt partizana războiului între sexe. Dar găsesc că a venit timpul ca una din componentele identităţii umane, identitatea feminină, să fie respectată şi să-şi primească locul meritat în societate. Iar pentru asta este important să ne cunoaştem rădăcinile şi sub acest aspect.

Share

Post Author: Iulia Dondorici

Critic literar, traducător și agent literar. Stabilită la Berlin din 2001. Încearcă să contribuie la impunerea literaturii române pe piața de carte germană. Printre altele, visează să o traducă în românește pe Christa Wolf. Interesată de arta și literatura contemporană de orice limbă.

One thought on “Carmen-Francesca Banciu. Interviu realizat de Iulia Dondorici. Partea a-II-a

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *