Conceptul este simplu. O noapte întreagă, asemenea unui festival al oglinzilor, ceea ce înseamnă artă contemporană română se lasă experimentată, comparativ şi cumulativ, de către chiar publicul căreia i se adresează, oamenii cu care împărtăşeşte aceleaşi emoţii, obsesii, plăceri şi nevroze. Sau, pentru cititorul exigent, amator de citate: „Operele de artă se lasă experimentate într-un mod cu atît mai autentic, cu cît substanţa lor istorică este în chip mai esenţial identică cu cea a autorului experienţei.” (Theodor W. Adorno, Teoria estetică)
În primul rând, cifrele sunt impresionante: patruzeci de locaţii în care expun 141 de artişti. Aici trebuie remarcat că, galeriilor ce îşi aşteaptă vizitatorii cu evenimente speciale (unele cu plăcinte şi şampanie), li se adaugă spaţii expoziţionale neconvenţionale, valorizate de circuitul nocturn. Lucru de mare importanţă, deoarece puţină lume poate enumera mai multe galerii bucureştene decât, să zicem, degetele de la o mână.
Iar celor care, pe biciclete sau altfel, vor parcurge măcar câte un segment din marea buclă a artelor vizuale bucureştene, noaptea galeriilor promite să le ofere cea mai bună ocazie (dacă nu singura) de a-şi construi propria interpretare asupra a ceea ce înseamnă artă contemporană în spaţiul românesc. Deţinătorul unei asemenea imagini de ansamblu, susţinută de argumente empirice infailibile, va avea prioritate în ceainării, berării sau discuţii de peste birou în faţa celor ce, pe motive de gâlci, serbarea copilului, oboseală sau nuntă de argint, vor îndrăzni să lipsească. Până la anul pe vremea asta, când NAG5 le va da posibilitatea să şteargă cu buretele ruşinea unui an în care au ratat noaptea galeriilor.
Pentru program şi hartă, aici.
