Nevoia de cunoaştere a fiecărui individ uman ar putea fi, în teorie, măsurabilă. Ba chiar anticipată la un moment dat, în copilărie sau chiar la naştere, dacă s-ar dovedi că datele sunt în totalitate conţinute în zestrea genetică. Ca un fel de lungime de undă, ca o frecvenţă. Apoi ar putea fi făcută o hartă completă a tipurilor de explicaţii asupra lumii, fiecare cu frecvenţa ei. Asta ar fi uşor de făcut deoarece argumentele subtilizatorilor profesionişti ai curiozităţii umane sunt, la urma urmei, oricum calibrate pe un anume tip de target. Şi să presupunem că fiecare persoană ar primi un baston a cărui lungime să semnifice clasa de nevoie cognitivă în care se încadrează. Aşa am şti cu precizie că un grup de tineri de la masa alăturată fac parte dintre cei ce susţin cu tărie teorii conspiraţioniste, ale căror set de axiome explică lumea în întregul ei, nelăsând vreo pârloagă de îndoială şi care au în acelaşi timp avantajul de a încăpea scrise pe un tricou, cărţile devenind astfel inutile. Am putea evita astfel o experienţă cu totul stânjenitoare, mai cu seamă că aceştia de obicei resping ideea că oamenii inteligenţi pot avea viziuni contrare.
(Obs. Din considerente practice, este imperios necesar ca persoanele din clasa cu pricina să primească bastoane foarte mici, care să se îndoaie uşor şi să necesite o mentenanţă continuă, distrăgându-i de la alte preocupări. Nu e de neglijat efectul asupra stimei de sine, ce ar asigura liniştea din multe localuri publice)
Vom putea determina cu siguranţă, să zicem în cazul unui parteneriat, dacă cel din faţă va căuta soluţii în practică, în ştiinţă, în religie, în bobi sau în pungile de pufuleţi. Am evita astfel circumstanţele certurilor, despărţirilor, divorţurilor şi altercaţiilor de tot soiul.
Nu văd altă soluţie. Vrem pace în lume? Atunci să începem numaidecât să le dăm oamenilor bastoane.
Aplicaţii practice: am putea evita ca la orele de religie, copiii să fie terorizaţi cu mesaje apocaliptice de către o droaie de popi analfabeţi.
(sursa foto: http://proudatheists.wordpress.com/2009/02/22/religious-fun-groups-for-the-kids)
Share