1001arte.ro

Cei care stau la bloc au cu siguranţă vecini care adoră un tablou cu peisaj în care văd un loc fantastic pentru amplasamentul unui grătar. Cei care lucrează într-o companie au colegi ce merg săptămânal la teatru, regăsind în piese limbajul obişnuit şi umorul grosolan al contabilului de la firmă. Căci, după un secol de la Pirandello sau Giraudoux, regizori „în pas cu timpurile” le actualizează săptămânal textele, adaptându-le subiectelor zilei şi gustului democratic al amatorilor de reality-show. Aşa cum şi după un secol de revoltă împotriva figurativului, arta abstractă a învins, recurgând la o armă de temut: asortarea cu perdelele de la IKEA.

În cazul cărţilor, încă nu am aflat cât din succesul de public din anii 80 al colecţiilor „Biblioteca pentru arte” şi „Idei Contemporane” se datora potrivirii aproape anatomice dintre formatul viril al paralelipipedului de hârtie şi spaţiul visător al rafturilor bibliotecilor „Corina”, „Claudia”, „Felicia”, în general, bibliotecilor „tip Tineret”. Aşa cum nu vom afla niciodată cât din succesul actual al colecţiilor de opere esenţiale cu copertă imitaţie piele din biblioteca „Adevărul” sau de Enciclopedia Britannica are legătură cu biblioteci ca Bergsbo, Framsta, Inreda sau cu proletarul corp de rafturi Billy. Dar aidoma cititorului perspicace, putem să ghicim.

Pe lângă cărţile – accesorii de mobilier, sunt bestsellerurile, cărţi cumpărate pentru ceea ce stă scris în ele. Nimeni nu poate nega valoarea cărţii scrisă de o vedetă tv sau de un profet al neamului său. Doar că aceasta nu are nimic de a face cu literatura sau eseistica, monoloagele narcisistului mediatic reprezentând însă un excelent material pentru studii de psihoterapie, sociologie sau divertisment. Proprietari de drept ai literaturii, poeţii şi prozatorii calofili adulaţi de mase umplu de umori poetice şi sentimente variabile gazetele de cultură, ceasloave cartonate şi discursuri pe la evenimentele mondene.

Consumatorii fervenţi de produse culturale ce alcătuiesc fauna snoabă a „oamenilor cultivaţi” caută sublimul şi transcendenţa în opera de artă, folosindu-se de ideea romantică a „mântuirii prin cultură” pentru a aglomera spaţiul public de realizări pestriţe cu valenţe de repere naţionale şi indubitabil istorice şi ode închinate unor creatori mesianici îmbălsămaţi în floarea vârstei (cititorului exigent îi va prinde bine să afle că acesta este un procedeu care în Egiptul Antic presupunea, printre altele, extragerea creierului prin orificiile nazale, cu ajutorul unui cârlig). Se îmbăţoşează în poziţii statuare în faţa vreunui tablou celebru, organizează pelerinaje la Luvru, epuizează ediţiile cartonate ale marilor cărţi ale omenirii şi îl maimuţăresc pe strămoşul tuturor snobilor, modelul de la Hamangia, cu ocazia lecturilor publice sau a premierelor shakespeariene.

Estimp, autorii cu succes de public varsă lacrimi uleioase despre starea culturii la TV sau la întâlnirile industriaşilor din diverse domenii de producţie, se emoţionează în direct la funeraliile oricui cinstea un pahar de bere pe la cenacluri, dând noi repere de sensibilitate naţiunii, ca apoi să se alăture cruciadelor culturale ce ameninţă cu pieirea pe cei ce le ignoră complet existenţa şi rolul civilizator şi să sfârşească ziua de lucru conferind un aer distins, cu vagi accente de doliu naţional, aşa cum stă bine vreunei lansări de carte la Paşcani.

Orice plimbare prin oraş care include vizitarea teraselor din centru oferă cititorului sceptic certitudinea că există, pe lângă cruciaţii artelor, îmbălsămătorii profesionişti de cadavre etern-versificatoare şi cioclii discursivi ai festivităţilor culturale, o categorie aparte, ce tratează spaţiul artistic ca pe o staţiune exotică, prielnică jocurilor şi ideală pentru contemplarea ideilor din punctul de vedere al turistului aflat într-o binemeritată vacanţă morală. Unii dintre ei se află aici, în virtutea convingerii că adolescenţa spirituală e lungă cât o viaţă de om, alţii revoltaţi de neamestecul intelectului în spaţiul public, sau obosiţi de estimarea locului vreunui poet împiedicat în marea schemă a armoniei universale sau, chiar mai departe, în panteonul valorilor româneşti. Cu ăştia mai merge să mai bei o bere, şi să le faci şi un loc de joacă pentru când au chef. Pe 1001arte.ro