1001arte.ro

Concept de provenienţă exclusiv urbană, „Suck My Art” se naşte pe hârtie, într-o serie de lucrări expusă într-o galerie (la Anaid), se prelungeşte elastic spre privitor printr-o instalaţie-culoar tenebros al tabuurilor-nevroze consumist-sexuale contemporane, prin mijlocul căreia se face accesul în spaţiul expoziţional şi revine în urban, multiplicată în tricouri-obiecte de artă.

„Suck My Art este despre ceea ce ne place în viata de zi cu zi, despre cum privim lucrurile şi cât de pregătiţi suntem să acceptam societatea contemporană cu tot ce aduce ea, despre libertatea ta, dar şi a celuilalt de lângă tine„.

Despre contestarea unor alegeri personale aparent banale, ca aceea de a-ţi cumpăra adidaşi (eventual cu leduri), de a fuma cinci pachete de ţigări pe zi, sau de a bea ce vrei şi când vrei. La limită, judecăţile asupra valorii estetice, morale sau a sănătăţii individuale nu ne îngăduie să dăm prioritate unei anume satisfacţii trăite, în dauna alteia. În fapt, alegerea individuală nu este nimic altceva decât o „valorizare” după criterii subiective a propriei persoane proiectată în obiecte-oglindă. Privită astfel, ca „fetiş” individualizant şi determinant al propriei persoane, achiziţia, posedarea, sechestrarea unui telefon, a unei mărci de ţigări sau de bere, a unor pantofi, denotă profunzimea exigenţelor valorizării personale. A telefonului meu, singularizat prin faptul că e posedat de mine (lucru ce, în reflexie, mă va face să mă recunosc în el ca deosebit de alte persoane ce nu îl posedă), singularizat nu de o funcţionalitate tehnică precisă cât de funcţionalitatea mentală nelimitată cu care eu îl investesc. Dar avem o „esenţă autentică” a valorii care să descalifice ceea ce aleg eu în mod cotidian să mă reprezinte? Mai poate spune cineva, apud Baudrillard, că obiectele-fetiş de care mă înconjor „au o prezenţă patetică ce indică eşecul relaţiei umane şi izolarea mea într-un univers narcisist”? Poate. Poate avea şi dreptate. Dar sucks.

Suck My Art by George Bodocan

„Un proiect despre lejeritatea şi normalitatea cu care ar trebui să privim lumea în care trăim; despre dorinţa de a-ţi câştiga libertatea de a face ceea ce-ţi doreşti si de a fi lăsat să ai propriul „fetiş” fără a fi ipocrit.”

19-30 aprilie 2010

Anaid Art Gallery

Bucuresti, str. Slobozia, 34