1001arte.ro

Nu, n-o să vă povestesc filmul. Povestea e simplă şi deja arhicunoscută. Trebuie, însă, să încep prin a recunoaşte că m-a amuzat teribil fraza folosită într-o prezentare a recentei pelicule româneşti şi care grăieşte astfel: „lucrurile se complică şi mai mult în momentul în care Silviu se îndrăgosteşte de Ana, o studentă la sociologie, venită în practică la penitenciar”. Amuzamentul provine din aceea că mi se pare una dintre erorile tipice provocate de inadecvarea modului de raportare la obiectul vizat: filmul Eu când vreau să fluier, fluier se revendică de la o tradiţie realistă. Nu, nu se îndrăgosteşte nimeni în acest film; sau nimic din desfăşurarea lui nu lasă să se întrevadă aşa ceva. Povestea dramatică şi tensiunea ce se crează pe parcurs nu schimbă faptul că avem de-a face cu un simplu flirt şmecheresc: un banal macho de mahala care „se dă” la o „gagică bună” după câţiva ani petrecuţi într-un centru de detenţie. Confuzia, de un comic involuntar, provine din aplicarea unei grile greşite de interpretare. Privitorul hollywoodizat tinde să vadă o poveste de dragoste acolo unde nu este decât pulsiune sexuală (nepusă totuşi în act) şi instinct.

O altă critică întâlnită viza jocul slab al celor două personaje feminine – Ana şi mama lui Silviu -, critică dublată de o presupusă lipsă de fluiditate – imputată scenariului de data asta – a trecerilor de la o stare psihologică la alta. Mi se pare ridicol să învinuieşti lipsa unei astfel de desfăşurări într-un film de factură realistă. În plus, e ca şi cum ai investi persoana umană cu coerenţă! ceea ce cred că nu e cazul. Astfel de lucruri se întâmplă doar în filmele „frumoase” în deschiderea cărora personajele poartă dialoguri edificatoare, în genul celor exemplificate de Ionesco în Cântăreaţa cheală, asupra unor chestiuni evidente, doar în sprijinul dumiririi noastre cu privire la situaţia lor. Un personaj poate fi acuzat de lipsa de adecvare la context, ceea ce nu se întâmplă aici. Dimpotrivă, personajele sunt sacrificate, după cum îi şade bine unui film cu pretenţii realiste, de dragul întregului. Cei aflaţi în căutare de profunzimi şi drame psihologice abisale [sic!] creionate în detaliu vor trebui să le găsească în altă parte.

Partea a doua, aici.