Concurs 1001 arte şi Vellant: manualul canibalului

Cartea pe care o scoatem la concurs săptămâna asta se numeşte Manualul canibalului şi e scrisă de Carlos Balmaceda. Argentinian născut la Mar del Plata în 1954, Balmaceda e jurnalist şi autor a patru romane: La plegaria del vidente (Rugăciunea vizionarului) (1999), El evanghelio de Evita (Evanghelia Evitei) (2003), Manual del caníbal (Manualul canibalului) (2005) şi El punal de Dido (Pumnalul Didonei) (2007). Un scriitor solid, de formaţie mai degrabă clasică, în care se găseşte cumva strânsă experienţa a peste o jumătate de secol de romancieri sud-americani înzestraţi. Nu-mi place să ofer spoilere, aşa că n-o să vă spun dacă acesta este, într-adevăr, un manual de canibalism sau avem de-a face, aşa cum se întâmplă adesea, cu folosirea unui titlu înadins senzaţionalist pus de autor în scopul atragerii de cititori dornici de exotic şi scandal. O să vă spun doar că, în măsura în care acceptăm că oamenii, de când se ştiu ei, nu fac altceva decât să se mănânce între ei, chiar dacă metaforic vorbind, aproape toate cărţile pe care le citim vizează canibalismul, într-o formă sau alta a acestui omenesc, prea omenesc obicei.

Boooon. Noi vă oferim manualul, domniile voastre ne oferiţi instrucţiuni de folosire, ca să spunem aşa.  Duamnelor, domnişuarelor şi domnilor. Să presupunem că sunteţi pe o insulă. Din Oceanul Pacific, bine-nţeles. Naufragiaţi. Apă, cât China. Sărată, dar este. Mâncare, ioc. Ultimele douăzeci de sarmale au fost mâncate cu cinci zile în urmă, la fel şi ultimele două caserole de mici şi bere. Descoperi brusc că partenerul tău de croazieră are nişte copane apetisante şi că aceasta ar putea fi ultima ta şansă de supravieţuire în această lume mare şi frumoasă. Să n-o mai lungim, da?

Silit să alegi între viaţă şi moarte, îţi mănânci partenerul sau nu?

. Iar cei ce scriu pe propriul blog despre carte, concurs, Vellant sau 1001arte, în cazul în care mai există asemenea temerari galanţi, vor fi şi ei premiaţi pe măsură.

Small print note: premiile vor fi transmise câştigătorilor sau persoanelor de contact ale acestora în România. Cei care din, diferite motive, doresc să renunţe la carte, vor numi un alt câştigător. Câştigătorul unei ediţii nu va putea câştiga premiul ediţiei imediat următoare. Dar va fi rugat să participe oricum, în semn de mulţumire sau măcar pentru înviorarea atmosferei generale. După o săptămână de la anunţarea câştigătorilor, premiul se reportează.

Recapitulăm: premii în cărţi pentru comentarii, mail sau blog, de vineri până marţi. Comentaţi?

Informaţie de ultimă oră: în situaţii excepţionale, se poate acorda şi un premiu-surpriză, potrivit unor criterii secrete, cunoscute doar de organizatori…

Share

Post Author: alex moldovan

Chestionat de către aşa-zişi jurnalişti culturali cu privire la lipsa de consideraţie de care aş da dovadă la adresa limbii mele materne, manifestată, chipurile, în părerile proaste exprimate în mod repetat cu trimitere la literatura scrisă de către conaţionalii mei, am răspuns că nici pomeneală de aşa ceva şi că, dimpotrivă, prin chiar natura profesiei mele, am citit de-a lungul timpului câteva traduceri cu adevărat remarcabile din diverse limbi străine în propria mea limbă. Acesta, am adăugat eu pentru reprezentanţii presei, e fără îndoială un semn încurajator, exprimându-mi, în acelaşi timp speranţa, chiar dacă plină de îndoială, că literatura noastră nu va întârzia să producă, la un moment dat, opere care să se ridice, măcar în parte, la nivelul impus de respectivele traduceri.

78 thoughts on “Concurs 1001 arte şi Vellant: manualul canibalului

  • mihaela patrascanu

    (2 octombrie 2010 - 0:51)

    un premiu pentru sadicitate nu exista?ora ar fi sigur castigatoarea.. 😛

  • mihaela patrascanu

    (2 octombrie 2010 - 2:40)

    oricum daca cumva voi capata pe o insula de genu sper doar ca partenerul meu sa nu fie hannibal lecter.

  • Luca Marius

    (2 octombrie 2010 - 9:59)

    Pai…. daca asi avea de ales in a muri de foame sau a-mi manca partenera de viata, bine inteles ca nu a-si vrea sa-i fac nici un rau….asa ca mai bine morim de foame impreuna…..

  • Ora25

    (2 octombrie 2010 - 10:24)

    întrucât azi nu mă pot dedica total concursului, vă las cu următoarea sursă de inspiraţie, în speranţa că vă veţi răzgândi:

    http://ora25.wordpress.com/2009/07/19/tocanita-de-omulet-cu-salatica-de-cosmarele-jumarele-in-sosulet-cu-paru-cret/

  • Zeus

    (2 octombrie 2010 - 10:34)

    Buna ziua!
    Situatia este destul de dificila pa insula voastra:)…oricum..sa zicem ca nimeresc acolo si ca prietena mea are „pulpe apetisante” :)..trebuie sa luam in calcul cateva detalii..
    1-un om traieste fara mancare aprox 30 zile dar fara apa decat 3-4 asa ca apa ar fi prioritara, deci facem un foc..fierbem ceva apa din mare si am rezolvat problema apei;
    2-conteaza daca ai vazut o emisiune de supravietuire:))..trebuie sa gasesti ceva de „rontait” pe acolo( o coaja de copac, un pescuit ceva).
    Dar daca chair esti pus sa alegi intre a murii de foame si ati manca partenera…merg pe moto-ul meu: „viata e prea scurta ca sa incerci sa faci fericiti pe altii”..asa ca o invit sa faca un gratarel si sa se pregateasca singura:))

  • Klaus Nether

    (2 octombrie 2010 - 11:47)

    Cred ca exista o solutie de mijloc ar fi sa mai tai asa cate un deget de la tine unul de la partener si daca se impute treaba pui pe gratar un picior,ca doar ne putem iubi fara un picior. Personal cred ca piciorul ei ar fi destul bun, ar fi o carne bine masata de mine si marinata in aloe vera (sau ce or contine cremele ei) si in plus as putea vedea cu adevarat cat e de dulce.

  • Adriana Carcu

    (2 octombrie 2010 - 12:12)

    Candva, demult, in adolescentza mea, cineva-mi spunea ca a te cunoashte pe tine insutzi inseamna a fi capabil sa-tzi imaginezi cum ai putea reactziona in orice situatzie data. Daca m-am indoit vreodata ca binele shi raul adasta in noi totzi in egala masura, shi ca ele sunt potentzate de circumstantze, indoiala mi-a fost spulberata de atrocitatea razboiului balcanic, care – deshi eu, de acum, eram departe -, se desfashura atat de aproape de sufletul meu devastandu-l. Atunci am avut revelatzia dureroasa ca suntem in stare de orice shi de atunci spun, da, eu pot sa ucid.

  • kame

    (2 octombrie 2010 - 14:04)

    de fapt ne chinuim cu totii sa tinem o dieta, asta in putinele momente in care incercam sa parem civilizati. altfel, ne mancam intre noi cu imens apetit. si cu scobitorile de dupa la-ndemana.

  • maskirovka

    (2 octombrie 2010 - 16:34)

    Mmmm, pielea lui este albă ca o foaie de hârtie. Asta îmbie la transpiraţie şi la ospăţ divin. De asta îmi era frică, că vei începe cu o definiţie. De ce trebuie să definesc? Ca să fiu sigură pe ce tărâm mă aflu, să nu cred că am nimerit în deşert şi caut oaza cu iluzii, nu?
    Insula de care vorbeai este aici cu mine, o port ca pe o raniţă mereu. Eu nu am atins până acum o foaie albă, asta cred că ţi-ai dat seama. Foaia albă nu este un zid pe care trebuie să-l sari dincolo de tine însuţi când ai chef, este mai mult de atât, foaia albă este o gaură neagră, o femeie bătrână pe care vrei să o întinereşti cu orice preţ, o rochie despicată în cazul de faţă un iubit pe care trebuie să-l despic. Cel mai mult îmi place de la stern în jos, aşa că de colo voi începe. Şi totuşi îl iubesc, iar când iubesc devin un om handicapat, din toate punctele de vedere, nu mai merg bine, nu mai văd, tremur, mi se umflă ficatul, ajung la spital, mor, mă nasc iar, chestii mărunte, inevitabile când iubeşti, poate nu sunt eu canibalul, poate este el, cine este vânătorul, cine este vânatul? Cine pe cine se iubeşte mai puţin? Să ştii şi tu că iubirea asta pentru el este ca un perete, adică, izolează, limitează, separă, de asta am ales insula asta fragilă, parcă începe să se scufunde, nu ştiu sunt ameţită, sau ne scufundăm noi, unul în altul.El ia un pix albastru şi spune: „stai nemişcată, vreau să îţi scriu un poem pe sâni”. Nu mi-a fost frică, deşi ştiam că în sertarul unde ţinea pixul era şi un cuţit pentru prezervative, cu mâner negru, dacă are vreo importanţă, deci, îmi era indiferent, ce va folosi, sau va scrijeli până-mi va da sângele şi-l va sorbi, fix ca pe cel mai formidabil poem, sau va fi banal şi va scrie cu pasta albastră. Dacă scriu textul ăsta, vă închipuiţi ce a folosit. Moartea în acurateţea ei nu are nimic filosofic, aşa că, am să-i mănânc inima. Ce gust bun au hematiile:)

  • Ora25

    (2 octombrie 2010 - 16:55)

    nu ştiu dacă ştiţi dar la noi la alimentară se comercializează foarte multe feluri de hematii uscate. se vând foarte bine de când s-a scumpit nessul. http://www.informatiamedicala.ro/medicamente/p/PUDRA-DE-HEMATII-3693.html

  • maskirovka

    (2 octombrie 2010 - 21:19)

    haha, super, eu chiar beau numai ness, aşa că nessul de hematii e o inovaţie. să te duci la osim, că tot are legătură cu oasele:):):)

  • Ora25

    (2 octombrie 2010 - 22:09)

    ăhăă, noi mai mult obosim decât osim, las’ să osească cei care au nevoie de hematii uscate pentru a se trezi dis de di.

  • […] http://www.1001arte.ro/2010/10/concurs-1001-arte-si-vellant-manualul-canibalului/ “Manualul canibalului” propune o meditaţie asupra istoriei dramatice a Argentinei secolului al XX-lea, deghizată însă în spatele unei scriituri lejere, care aspiră la mobilizarea tuturor simţurilor, cu un accent special pus pe plăcerea gustului. […]

  • […] Manualul canibalului e scrisă de Carlos Balmaceda. Argentinian născut la Mar del Plata în 1954, Balmaceda e jurnalist şi autor a patru romane: La plegaria del vidente (Rugăciunea vizionarului) (1999), El evanghelio de Evita (Evanghelia Evitei) (2003), Manual del caníbal (Manualul canibalului) (2005) şi El punal de Dido (Pumnalul Didonei) (2007). Pentru documentare: http://www.1001arte.ro/2010/10/concurs-1001-arte-si-vellant-manualul-canibalului . […]

  • LostAngel

    (4 octombrie 2010 - 20:55)

    Dupa zile in care totul a ajuns sa se rezume la faptul ca unicul partener, cu care mai pot conversa din cand in cand ca sa nu devin in totalitate nebun, ajunge un fel de mancare nemaintalnit papilelor mele gustative, raman ferm pe pozitie. Nu ma voi infrupta ca un nenorocit, gasind placere in rosul oaselor. Mai degraba as muri decat sa-l ranesc, mai bine spus sa-l omor. La fel ca mine, are tot dreptul la o viata, chiar daca ea e pe cale sa se scurga complet printre degete. Sper ca, intr-un final, aceste doua personaje vor gasi un strop de luciditate in toata invalmaseala oferita de situatie si vor gasi alta alternativa, una care sa-i cuprinda pe ambii intr-o alta postura decat prajiti.

  • Ora25

    (4 octombrie 2010 - 22:13)

    da’ de ce tre’ să ajungem noi pe o insulă pustie ca să facem chestia asta?

  • daniel

    (4 octombrie 2010 - 22:30)

    Fraţilor, iubiţi coconcurseni, hypocrites lecteurs! Am citit, am judecat,… şi nu pot să termin decât ca-n Biblie: „Mane, tekel, phares.” Înţeleg că aveaţi un concurs de câştigat, dar daţi-mi voie să vă spun că asta nu-i o scuză. Nu-i vorbă, arătat-aţi ceva spirit, dar eu unul am senzaţia că există situaţii în care umorul ar trebui să lipsească.Ei, nu-i decât un defect al meu…
    Mă rog, poate că v-aţiprins că mi-a lipsit imaginaţia să scriu ceva mişto. În cazul ăsta, apelăm la bătrânii tribului, care, cu înţelepciunea lor ancestrală, atlantică şi hiperboreeană, nu se sperie ei de-un fleac de concurs cu canibali… Bâtrînul cu pricina e ceh şi, desigur – cum îi şade bine unui bătrân al tribului – răposat: Jaroslav Hasek, cu mica lui „Poveste canibală”: un popă rus e trimis să-i convertească pe canibali – care, fireşte, îl mănâncă. Iar după aia devin nişte pravoslavnici atât de fanatici, încât, înainte de a consuma următorul misionar, îl fac să treacă la credinţa pravoslavnică.
    (Pentru informaţii suplimentare, a se adresa domnului Cristian Duma, om de litere şi publicist.)

  • mihaela patrascanu

    (4 octombrie 2010 - 23:00)

    cine imi zice si mie in anticip cine a castigat?ca maine chiar plec pe o insula.dau in schimb autograf autentic semnat de fidel castro.in carne si oase! 😛

  • Ora25

    (4 octombrie 2010 - 23:21)

    eu pariez pe cuţitul pentru prezervative! deşi regret un pic că nu se precizează nimica despre furculiţa pentru prezervative. aşa şi pe oamenii care au făcut gestul acela galant pe blogul lor. 😀

  • Lia Dorian

    (5 octombrie 2010 - 2:12)

    Nu, nu cred ca ai avea gust bun dragul meu. Si nici ca ai fi usor de taiat, asa atos si infumurat cum esti. Dar foamea e un sfetnic rau, care iti arata moliciunea carnii, care iti dezvaluie gusturi si arome dar care niciodata nu stie sa piarda. Nu pot sa iti promit decat ca vei fi gatit cu respect, cu dragoste si cu ierburi aromate, ca vei fi pus pe pat de flori si sos de scoici, ca pamanturile neprimitoare nu au avut niciodata o gastronomie atat de stralucita si nici ca or sa mai aiba, pentru ca tu, prietenul meu drag, vei fi atunci demult reteta.
    Asadar, cand spun ca te-as manca de tot, nu rade. Doar intamplarea face ca refuzul tau de a intra in cartea de bucate sa fie sustinut de lipsa unei oarecare insule pustii de tot pe care sa ne gasim aruncati.

    Acum, intrebare: ce vin ar merge la un asa festin ?

  • Ora25

    (5 octombrie 2010 - 7:15)

    and I eat only Chinese…

  • alex moldovan

    (5 octombrie 2010 - 21:55)

    Pentru că „Moartea în acurateţea ei nu are nimic filosofic, aşa că, am să-i mănânc inima. Ce gust bun au hematiile:)”, premiul e câştigat de maskirovka! Felicitaţiunile noastre! şi vă mai aşteptăm 🙂

  • Ora25

    (5 octombrie 2010 - 21:59)

    ş-aşa-mi vine câteodată să dau cu cuţâtu de prezervative-n piatră! felicitări, da, da!

  • maskirovka

    (6 octombrie 2010 - 5:54)

    bună dimineaţa,
    buna dimineaţa, după câte am reţinut nu poţi trimite cartea dincolo de România, în ţările calde, pe insula pustie unde încă mă aflu, am să te pun în legătură cu victima, dacă i-a încolţit cumva altă inimă. să îmi spui unde să îţi las adresa lui. mulţumesc.
    ora 25, mă bucur că ţi-a plăcut.

  • gabbis

    (9 octombrie 2010 - 10:44)

    La fel ca si insecta calugarita, care din alte motive decat nevoia de a supravietui, isi ucide partenerul, cred ca fiecare are o logica extrema atunci cand vine nevoia de a supravietui…desi eu personal as prefera sa trec la vegetarism..

  • STEFAN NADIA IRINA

    (10 octombrie 2010 - 13:37)

    E destul de sadica povestirea.Exista si alte solutii inlocuitoare mai umane.

  • 1001arte

    (10 octombrie 2010 - 13:41)

    cartea asta s-a cam dat:) dar propunem o alta „povestire”, poate mai putin sadica:
    http://www.1001arte.ro/2010/10/concurs-1001arte-si-editura-vinea-herta-muller/

Lasă un răspuns la LostAngel Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *