Dhafer Youssef – Abu Nawas Rhapsody

Sceptic din fire, mă aştept întotdeauna ca cele mai recente albume ale formaţiilor şi interpreţilor dragi mie să fie catastrofale, prost produse, lipsite de har – într-un cuvânt, ratate. Astfel, cu cât aşteptările sunt mai mici, cu atât mai mare e satisfacţia resimţită în cazul reuşitelor. Din fericire, ultimul produs Dhafer Youssef – Abu Nawas Rhapsody [2010] e o fericită excepţie. Pentru cine nu ştie, Dhafer Youssef e un tunisian care locuieşte de ceva vreme în Europa şi activează în zona world music/jazz ca interpret vocal şi cântăreţ la oud. A colaborat, printre alţii, cu Nguyên Lé, Markus Stockhausen, Renaud Garcia-Fons, Wolfgang Muthspiel, Nils-Petter Molvaer şi Eivind Aarset.

Am încercat să rezist tentaţie de-a mă lăuda că de curând am fost la concertul pe care Dhafer l-a susţinut alături de chitaristul ungur Ferenc Snetberger la Debrecen. După cum observaţi, n-am reuşit. Deci: ca unul care l-a văzut pe Dhafer în concert, pot să garantez că incredibilele lui vocalize sunt în întregime autentice şi perfect emise, chiar în condiţiile mai dificile ale cântărilor live, graţie unei tehnici admirabile, bine însuşite şi provocatoare de fiori, cu pielea de găină sau de gâscă aferentă. Cu privire la Snetberger, una dintre cele mai inspirate formule l-a alăturat lui Aril Andersen şi lui Paolo Vinaccia, împreună cu care a şi scos albumul Nomad [2005]. Foarte bun album. Şi foarte bun chitarist.

Revenind la Abu Nawas, albumul e suficient de divers pentru a nu obosi sau plictisi, alternând pasajele mai hard cu cele de o copleşitoare jale. O fi cuvântul „dor” un produs garantat 100% românesc (aşa cum le place băştinaşilor să se laude), dar nici cu aleanul (sau cum i-or fi zicând dânşii) orientalilor nu mi-e ruşine. De remarcat lipsa inserţiilor electronice, prezentă pe celelalte creaţii (asta nu e o judecată valorică, ci o simplă constatare). Componenţa: Dhafer Youssef (voce, oud), Tigran Hamasyan (pian), Chris Jennings (bas), Mark Guiliana (tobe). Piese preferate, Odd Elegy şi Khamsa. Puneţi mâna şi comandaţi-l deîndată (de pe torrente, ODC-uri şi alte magazine online). Eu zic că merită.

Chestionat de către aşa-zişi jurnalişti culturali cu privire la lipsa de consideraţie de care aş da dovadă la adresa limbii mele materne, manifestată, chipurile, în părerile proaste exprimate în mod repetat cu trimitere la literatura scrisă de către conaţionalii mei, am răspuns că nici pomeneală de aşa ceva şi că, dimpotrivă, prin chiar natura profesiei mele, am citit de-a lungul timpului câteva traduceri cu adevărat remarcabile din diverse limbi străine în propria mea limbă. Acesta, am adăugat eu pentru reprezentanţii presei, e fără îndoială un semn încurajator, exprimându-mi, în acelaşi timp speranţa, chiar dacă plină de îndoială, că literatura noastră nu va întârzia să producă, la un moment dat, opere care să se ridice, măcar în parte, la nivelul impus de respectivele traduceri.