1001arte.ro

O fâşie dintr-o perdea CFR bej, franjurată la ambele capete. Mai fiţoasă, ce-i drept, posibilă amintire dintr-un intercity Ardeal – Bucureşti, via Feldioara. O chestie ba fular, ba eşarfă, care a stat într-un cuier cam cât am stat eu în casa acelui cuier. Mi se spusese că accesoriul făcut dintr-un obiect de pe inventarul CFR  e de la TARA, un artist care citez “o să ajungă foarte mare, o sa vezi tu”…… Aşadar, un artist care avea să ajunga mare, chiar foarte mare, dar căruia încă nu-i văzusem lucrările. Eşarfa CFR îmi părea totuşi foarte haioasă. Aveam sentimentul ca atârnam în cui poveşti dragi, pe alocuri triste dar intotdeauna comice din trecutele mele adolescenţe (fugile de-acasă, naşii mai mult sau mai puţin simpatici). Poate de aceea n-am purtat-o niciodată.

Apoi am întâlnit, nu mai ştiu unde, un tip în cămaşă albă, stropită din loc în loc cu roşu ca de sânge, care vorbea cu accent de “Ardial”. Mi s-a spus că e TARA. Primise nişte hărţi din inventarul unei şcoli de la ţară şi le acoperise de grafici migăloase cu mesaje grele. Pe care le exprima şi public ori de câte ori avea ocazia. Un deliciu şi totodată un coşmar pentru media, hipnotizaţi pe de-o parte de discursul incredibil de sincer, pe de altă parte simţind în permanenţă sabia lui CNA deasupra capului.  Eu insămi am trecut prin grele momente încercând să editez o variantă de dat pe post a unui interviu cu el. Era supărat rău pe femei în perioada aia şi spunea asta prin toate interviurile şi conferinţele de presă, părăsit fiind de … ea, devenită “târfa pocăită”. Asta fără vreo legătură cu razboiul din Cecenia sau Afghanistan, cu Klaus Johannis  sau oricare alte frământări ale artistului. Prin 2008, după scandalul iscat de expoziţia organizată de ICR New York, un altul avea să agite preasfioşenia întruchipată din spaţiul cultural mioritic: expoziţia The Last Temptation (Bochum, Germania), proiect al Galeriei Anaid. TARA a fost atunci subiect … din greşeală în scandal, mai luat la analizat fiind Alexandru Rădvan.

Cu ceva zile în urmă i-am luat din nou un interviu lui TARA (von Neudorf). La a treia intrebare l-am văzut că începe să fumege şi mi-am zis că e momentul să mă opresc, până nu scoate din buzunar briceagul său din Elveţia, pe care l-ar folosi, aşa, să-i ajusteze un pic cât să-ncapă într-o lucrare de-a lui “cu mesaj”, pe “toţi oamenii ăştia care se cred culţi” şi care, “oricât de citiţi ar fi, uneori o iau razna”. Aş fi vrut să îl mai întreb ce muzică ascultă. Desi cred că dacă o făceam aveam toate şansele să-mi arate briceagul. Are aceeaşi cămaşă albă stropită-n roşu. De la hărţi a trecut la alte obiecte de inventar şcolar – planşele didactice, peste care a suprapus din nou, în marker, propriul univers.

În felul lui, TARA dă lecţii. Mi-a zis că el nu se consideră un artist. Poate în portretele aliniate de-a stânga şi de-a dreapta să fie ceva artă, îmi spune. Şi nu văd de ce l-aş contrazice…. e ARTA lui TARA, da?  si face ce vrea el cu ea.

A History in the Dark – TARA (von Neudorf)

8 aprilie – 7 mai 2010

Anaid Art Gallery

Bucuresti, str. Slobozia,  34