Otto Constantin – Of, Ce Dor, Check-In, Ce Jale!

Ne imaginăm cum un aspirator din casa bunicii lui Otto va fi fost tot timpul vesel, surâzând ca și cum ar fi fost gata sa spună o glumă bună copiilor ce il priveau. Cum carpeta cu răpirea din serai își va fi luat zborul, reordonând personajele în aer până vor recrea tensiunea dintre ele pentru a putea spune o poveste copilului pe cale să adoarmă.
Obiectele nu sunt investite aici doar cu suflet (cum orice copil șaman poate să o facă), ci și cu darul de a povesti întâmplări atât de fascinante încât pot lăsa orice auditoriu cu gura căscată.
Dar în lumea copilăriei lui Otto, nu doar copii locuiau o asemenea lume magică. Cei din satul bunicilor vorbeau mai des despre peripețiile argintului viu decât despre știrile tv. Și nici oamenii de știință ai marelui oraș nu se abțineau sa scuipe in sân când le era tăiată calea de vreo drăgălașă pisicută cu blana întunecată sau să ocolească un capac de canal cu 4 găuri, in timp ce, absorbiți de calcule abstracte, să pășească neglijent pe un capac norocos cu 6 găuri.
Poate că după 1990, mulți au crezut că, in noua societate umană și luminată, munca lor va deveni apreciată și va dobândi un sens. Că vor putea avea o viață prosperă și frumoasă odată lăsați să își facă bine meseriile și vor avea și ocazia să se mândrească cu ceea ce iese din mâinile și mintea lor. Așa cum argintul viu explica multe dintre accidentele inexplicabile, deochiul, afecțiuni inaccesibile medicului de țară, iar norocul și talismanele erau indispensabile avansării sociale, așa si munca trebuia să primească un sens uman, odată cu înlăturarea pentru totdeauna a absurdului existentei in producția centralizata comunistă.

Ceea ce a urmat a fost însă, mai degrabă opusul. Noii proprietari explicau nevoia superspecializarii muncii si impuneau condiții umilitoare prin instaurarea unei nesiguranțe generalizate a zilei de mâine atât prin loterii ale concedierilor, cât și prin înșelăciuni sistematice cu complicitatea statului (caritas, fni, disponibilizări și privatizări strategice).
Copilăria idilică a lui Otto a coincis cu această perioadă tulbure. A fost martor la transformarea proletariatului in precariat, la sărăcirea sistematica și intenționată a generației părinților lui pentru a fi transformată in mijloace de producție, în forță de muncă ieftină gata de a fi vândută și revândută de capitaliști, oameni politici și bișnițari deopotrivă.
Copil aflat în vacanță la bunici, Otto a trăit și el o experiență reprezentativă pentru anii 90 sub forma unor comercianți ambulanți de pepeni care, după ce i-au luat banii, au dispărut cu pepenele, aruncând in derâdere o explicație demnă de capitaliștii acelor ani, cum că pepenii au fost luați de extratereștri. Reacția grupului de copii a fost să primească povestea incredibilă cu uimire și să înceapă imediat răspândirea ei cu siguranța copilului că lumea în care a ales să se nască e lumea în care oamenii își împărtășesc povesti si sentimente unul altuia, nu una în care se fură și se disprețuiesc neîncetat. (Cristian Cojanu, curator)
Proiect realizat de Asociația 1001 ARTE și Fundația Ana pentru Cultură și Arte în parteneriat cu Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural Expo Arte.
Share

Post Author: Cristian

2 thoughts on “Otto Constantin – Of, Ce Dor, Check-In, Ce Jale!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *