Augustin Razvan Radu – SOS/ Sincere Instrucțiuni de Siguranță Aeriană

Sincere Instrucțiuni de Siguranță Aeriană

Urci in avion, îți îndeși bagajul, te așezi pe locul tău. Privești în jur, în curând vei trage centura de siguranță și te vei lega strașnic de scaun, exact în același moment cu ceilalți pasageri. Minutele dinaintea decolării sunt dedicate unei ceremonii bizare, în care primești informații cruciale pentru supraviețuire și care se substituie pentru cei o sută de necunoscuți într-o veritabilă pregătire spirituală pentru actul nefiresc al zborului. Avem de-a face cu un ritual ciudat: în loc să ți se ofere argumente demne de o minte rațională, cifre care să ateste raritatea extremă a accidentelor aviatice, ți se impune o discuție despre iminența morții.
Urmează apoi un adevărat performance pe care însoțitorii de bord îl execută zâmbitori, dar marțiali, ce trece în revistă, în zgomotul motoarelor pornite, prin voce și semne, situațiile limită în care te poate aduce decizia ta de a cumpăra un bilet la această cursă aeriană. Cu telefoanele închise, izolat din acest moment de orice formă de comunicare cu oricine altcineva decât cu acești o sută de necunoscuți cu care ai ales să intri într-o cutie metalică, rămâi cu gândurile tale. Tocmai ai aflat că iluzia confortului zborului cu această companie aeriană de prestigiu maschează și faptul că acum stai legat pe un scaun ce conține o vestă de salvare și că în spatele butoanelor de reglare a temperaturii și luminii se află o mască de oxigen gata să-ți sară pe față. Poate fi un moment special. Întâlnirea atâtor stimuli și conjuncturi favorabile unei discuții sincere cu propria persoană este una foarte rară. Ființarea ca întreg se poate retrage grațios între paranteze, nimicul se poate ivi amenințându-te buimac, geometria perfectă a planului divin ți s-ar putea revela în deplina ei simplitate. Asta, bineînțeles, dacă nu alegi să ignori șansa primită, retrăgându-te dintr-o conversație cu un interlocutor prea pretențios.
Apoi, în timpul decolării a experienței mobile cu cea mai mare viteză accesibilă omului obișnuit, privirea ți se va opri pe imaginea fixă de pe scaunul din față. Icoanele rămase în urma ceremonialului abia încheiat sunt un soi de benzi desenate, minimaliste în stil, dar cuprinzând în ele frica de moarte, nevoia de responsabilizare și solidaritate. Totul învăluit într-o aură copilăroasă, cu tonuri vii și antrenante. Personajele nu au trăsături definite, pot reprezenta pe oricine, astfel că poți fi chiar tu, călătorule avid de confort, acum legat de scaun, cel ce va trebui să sară într-un ocean echipat cu vesta de salvare de sub tine. Schematizarea imaginii e frapantă: nu aparența lumii reale trebuie redată, ci mesajul, nu perfecțiunea reproducerii este urmărită ca în vreo statuie a lui Daedalus înlănțuită de vechii greci ca să nu fugă, privirea trebuie ferită de amănunte, mintea trebuie să recepteze exact esența mesajului transmis.

Lucrările lui Augustin RADU Răzvan își propun reconstituirea unui asemenea moment de grație, în care privitorul/călătorul să găsească resurse pentru a se contempla pe sine ca ființă întru moarte, liberă de bagaje ce țin de superficial, false probleme, griji trecătoare și mici ambiții meschine. Având signalistica de siguranță aeriană ca referință, o maximalizare a minimalismului utilitar, lucrările adaugă sensibile straturi de semnificație, pasaje muzicale auzite în trecere prin tușe pastelate, bruiaje prin ștersături și urme de cuțit, expresie acolo unde totul trebuia să fie neutru.
Relativitatea comunicării umane are ca primă bază tocmai dificultatea de a transpune imaginile mentale în cuvinte care să inducă formarea unor imagini similare în mintea interlocutorului. Imaginile din instrucțiunile de zbor nu sunt desene propriu-zise, nu sunt transpunerea unor imagini mentale pe hârtie, ele sunt inversul vorbirii: transpunerea unor instrucțiuni seci în imagine. Căci nici o minte umană nu va produce vreodată tipul de imagine mentală similară celei de pe instrucțiunile de siguranță. Cum ar fi posibil să apară în templu intim al gândirii personaje fără față, fără sentimente, bicolore, ape fără valuri, concepte perfect identice cu propria definiție?

Seria de lucrări „Pan-Pan” este departe de a fi una tezistă, ea nu funcționează nici măcar la un nivel superficial ca un memento mori (sau ca vreun memento când ai fost singur în vacanță), ea are în vedere punerea în discuție a unor stări emoționale intense, momente de rară întâlnire cu sine, tipuri de limbaj interior reprimat și metode de a te minți pe tine însuți, o imersiune a conștiinței estetice în ontologic. Cu atât mai relevantă cu cât nu se îndreaptă spre bling bling-ul artistic, spre nimicuri strălucitoare, cât spre zone ascunse chiar și priviri periferice în culori crude mai puțin ofertante ochiului, dar care țin de dezvăluirea unor mecanisme spirituale și de adevăruri despre noi înșine despre care rar se ivește ocazia să discutăm.Cristian Cojanu

https://www.facebook.com/events/594100481028981/

Share

Post Author: Cristian

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *