Vioara Bara – Miere de Spin

Vioara Bara este pictor. Vioara Bara este femeie. Ar fi simplu să o numeşti -neutru- pictor-femeie aşa cum cere gramatica corect politizată, care recomandă să o consideri un pictor ca oricare altul, al cărui gen doar este feminin. Numai că Vioara Bara este mai degrabă femeie-pictor, un pictor care pictează cu femeia dinăuntru, ca şi cum aceasta ar fi o enormă pensulă înzestrată cu tot ceea ce poate să însemne o femeie, de la bust la pubis pînă la afectivitate şi isterie, de la maternitate la absurditate. În aparenţă, Vioara Bara pictează cu culoare, dar în realitate ea pictează doar cu feminitate, acea umanitate ireductibilă care uneori este uimitoare ca un miracol iar alteori este uimitoare ca o oroare.
Identică cu sine mereu, Vioara Bara a pictat pînze vioarabara de la debutul ei ca artist, la mijlocul anilor 80. Atunci s-a numărat printre primii (tineri) artişti care au îmbrăţişat neo-expresionismul. Ea aparţine micii grupări care a re-inventat pictura figurativă după prăbuşirea realismului socialist dar şi a succesoarei acestuia din arta românească a acelui timp, arta oficială sau făcută potrivit comenzii sociale, şi care întărea cultul personalităţii liderilor de partid, în ultimele două decenii ale regimului comunist.
Alături de figuri intens tulburate precum Aniela Firon, Vioara Bara s-a aflat de partea sălbatică a picturii, nu doar de partea părelnic sălbăticită a acesteia, de partea înfloririi decorative a ego-ului supradimensionat cultural, ce a caracterizat re-modernizarea temperată a artei româneşti din anii 80. Opera sa a fost în chip simptomatic picturătoare, aruncîndu-şi simţămintele în faţa privitorului, ca pe un afront. Exaltarea, frustrarea, anxietatea, plăcerea, disperarea, pierderea credinţei, dorinţa, totul era despachetat brusc şi trîntit pe pînză, în culori brutale, forme învălmăşite şi naraţiuni sincopate. Precum o enormă albină invertită, ea producea miere din lipsă, din spinii şi ghimpii unei vieţi desfăşurate sub semnul lipsei: lipsa de libertate, de alimente, de dragoste, de credinţă. Dar nicidecum a lipsei de expresie.
Dacă (neo-)expresionismul nu ar fi existat, Vioara Bara l-ar fi inventat.Ea nu a îmbrăţişat expresionismul, ci mai degrabă a crescut cu el, ca şi cum s-ar fi hrănit dintr-o unică substanţă, aceea a prezenţei stridente a sinelui perplex, ce se afirmă în faţa lumiii înconjurătoare, oarbă şi surdă. Un sine colorat, decupat pe fundalul unei societăţi terne. Fiecare operă a Vioarei Bara reprezintă dialectica formelor anxioase desfăşurate în medii noroioase.
Reinventarea sinelui mitic al artistului, deşi pare atăt de regresiv acum, a fost o provocare şi un risc asumat în acei ani 80. Pe atunci, toate cele trei tendinţe majore ale artei locale se opuneau acestei reinventări a sinelui. Arta oficială era cu totul dedicată iconografiei acceptate, ce orbita în jurul sarcinilor propagandistice ale regimului, de la demonstraţii în favoarea comunismului, a conducerii de partid, pînă la portretele liderilor sau reprezentarea figuranţilor anonimi, constructorii societăţii socialiste multilateral dezvolatate – acestea erau subiectele obligatorii ale artei aliniate la cerinţele sistemului. Pe de altă parte, opoziţia neo-ortodoxistă emergentă în artă se ferea şi ea de sinele supradimensionat şi combativ, dar din raţiuni diferite, căci promova umilinţa şi reţinerea ca strategii iconografice centrale în contrarea voracităţii figurale rutiniere a regimului. Deşi mai puţin influent, dar foarte respectat intelectualmente, curentul conceptual şi neo-constructivist împiedica şi el dezvoltarea unei arte fixate în jurul sinelui, căci favoriza demersurile artistice legate de ştiinţă, orientate spre produţie şi spre strategiile de operare în interiorul comunităţilor.
Egotismul strident precum acela al Vioarei Bara era rar, radical şi rebel. Izbitoare, complacerea sa în faptele şi datele aparent mărunte ale feminităţii, insistenţa ei iritantă de a profera mereu trupul, pîntecul, ţipătul, dorinţa, fragilitatea universală, a proiectat o nouă identitate, nu doar o piho-dronă cultural-artistică, ci o prezenţă carnală şi spectaculară ce confesa eşecul repetat dar reînnoit al inserării într-o lume nefăcută pentru feminitate, pentru individualitate. Din mediul autoritar din jurul său, masculin, Vioara Bara a preluat mijloacele schizofrenice, tari şi agresive, ale artei sale fragile şi vulnerabile: pînzele mari şi demonstrative, pe care se desfăşura retorica demonstrativă a unui meşteşug plastic ostentativ.
Exhibarea sinelui ca perpetuă nepotrivire şi a trupului ca o carcasă flamboaiantă atîrnată de suflet au contestat profund politicile de auto-diminuare a personalităţii îmbrăţişate de cei mai mulţi artişti români ai acelor timpuri, care se aliniau, inconştient, intenţiilor de obliterare a individalităţii, manifeste în politica regimului totalitar. Expunerea fără ruşine de sine a Vioarei Bara s-a numărat printre puţinele modele exemplare de asumare a prezenţei active a individualităţii proprii necenzurate. Individualismul ca activism a fost nucleul antropologic al practicii sale artistice. Eul său terfelit, călcat în picioare prin exhibare atroce nu a fost nicidecum negat astfel, ci hipertrofiat prin angajamentul devastator în propria-i viaţă. A reclama trupul şi viaţa acestuia ca existenţă ultimă, ca unică şi veritabilă posesie nu era semnul unei retrageri, ci al unei agresive afirmări. Era un pas major înainte pentru psihicul local al anilor 80, cînd alienarea individualităţii era plenară, cînd nevoile ireductibil personale erau aliniate la raţii şi porţii, la norme, ritualuri publice şi standarde generale impuse. De la hrană la progenitură şi de la căldură la libertate sinele individual era copleşit de presiunea unei legislaţii ce căuta alinierea, alienarea, pentru a distruge orice semn al diferenţei, al disputei, al rebeliunii.
Fundalurile negre sau întunecate pe care se conturează figurile înflăcărate ale Vioarei Bara reprezintă o acută redare a acestui univers scrupulos represiv, a unei societăţi ca o cortină inertă în faţa căreia personaje frenetice îşi gem patimile, fricile, misterele, exaltările, erotismul, ratările, rătăcirile, întreaga lor umanitate irepresibilă. Bezna ecranului social pare iluminată de fulgerele izbucnirilor de pofte şi de spaime. Îmbinate, lubrice şi lunecoase, lugubre, figurile sale apocaliptice izbucnesc exploziv doar pentru a înfăţişa astfel implozia interioară a emoţiilor de nestăpînit. Ele urlă, se rostogolesc, rănesc. Putrede parcă, cu verde, galben şi albastru de mucegai, formele sale par să se dezintegreze pe pînză în timp ce se insinuează, febril şi fertil, în ochiul şi mintea privitorului. Mai tîrziu, după mijlocul anilor 90, tablourile sale s-au înmuiat treptat în ireale lumini alb-rozalii, ca şi cum ar fi fost acoperite cu un veşmînt asfixiant de bomboane topite. Rozul era însă răspunsul visceral al Vioarei Bara la consumismul ce se înfiripa, la acea supra-abundenţă irezistibilă, generală, a cărei unică excepţie era fericirea. La fel de critic precum întunericul tablourilor dinainte, rozul e culoarea negrului în consumism, e redarea aceleiaşi bezne sociale, acum cu tenta veselă a consumului sălbatic, ipostaza actuală a lipsei, atît de adecvat travestită în plenitudine.

Share

Post Author: Erwin Kessler

http://ro.wikipedia.org/wiki/Erwin_Kessler

6 thoughts on “Vioara Bara – Miere de Spin

  • Ricky

    (18 iulie 2016 - 22:19)

    This site is like a clssoraom, except I don’t hate it. lol

  • car insurance

    (1 octombrie 2016 - 17:02)

    Åži nu, nu sunt psy. Doar un om al naibii de curios, cu ochii căscaÅ£i cât cepele la lume, mort după cauzalitate ÅŸi pasionat de scris. Ăăăă, gurile rele zic că ÅŸi de vorbit… 🙂

  • Je ne comprend pas une chose.On parle de deux explosions d’écrans sur combien de millions de modèles?Je ne souhaite pas défendre Apple, mais le buzz que fait cette affaire me parait exagéré.Cela n’a un interêt que s’il s’agit de vérifier si ce n’est pas une série entière qui présente ce défaut… My 2 cents.

  • Hi Rohan! I think some ginger would be splendid in this. It would probably work best if it was grated or finely diced for roasting, since it won’t cook as quickly as the berries and rhubarb. Good luck!

  • http://www./

    (30 decembrie 2016 - 17:44)

    , you’ll need to take the class. Likewise re: being able to take RHET 105 and MATH together – only UIUC can tell you if they’ll let you do that. And they won’t tell you that or much re: transfer of credits until after you apply, are accepted, and have gone through the formal transfer credit evaluation process.

  • general agencies

    (18 aprilie 2017 - 18:58)

    //இந்த முறை பல இடங்களில் பொதுக்கூட்டத்திற்கே அனுமதி மறுக்கப்பட்டிருக்கிறது. வரும் காலத்தில் தேர்தல் புறக்கணிப்பு என்பதையே சட்ட விரோதம் என்று மாற்றும் நிலையும் வரலாம்.//இது மட்டுமா? நாத்திகனாக இருப்பது சட்டவிரோதமாகிவிட்டது இந்த ஜனநாயக நாட்டில். யுஐடிக்கு விவரம் சேர்க்க வந்தார்கள் வீட்டுக்கு. மதம் என்ற பிரிவில் நாத்திகன் என்று எழுதுங்கள் என்று சொன்னால், உன்னோட விவரத்தையே கணக்கெடுக்க மாà®001000Ÿà¯à®Ÿà¯‡à®©à¯ என்று சொல்லிப் போய்விட்டார்க்ள். இதன் பொருள் இந்த நாட்டுக் குடிமகனாக நான் அங்கீகரிக்கப்பட முடியாது என்பதுதானே?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *